-Mamă, de ce plângi?
- Pentru că sunt femeie ! – raspunde mămica.
- Nu înţeleg … – zice micuţul.
Mămica îl îmbrăţișează şi spune:
- Și n-ai să înțelegi niciodată…
Mai târziu, copilul îşi întreabă tatăl:
- De ce plânge mămica ?
- Nu ştiu nici eu! Toate femeile plâng fără motiv! - a fost tot ce
i-a putut spune tăticul.
Devenit adult, îl întreabă pe Dumnezeu:
- Doamne, de ce plâng femeile aşa de uşor?
- Când am făcut femeia, ea trebuia să fie o fiinţa deosebită.
I-am facut umerii destul de puternici ca să poarte pe ei toată greutatea acestei lumi şi destul de moi ca să fie confortabili.
I-am dat forţă de a da viaţă şi cea de a accepta respingerea cu care o tratează adesea proprii copii.
Forţă de a avea grijă de familie în pofida bolilor şi oboselii.
I-am dat sensibilitatea de a-şi iubi copiii cu o dragoste necondiţionată, chiar şi atunci când ei o ranesc cumplit.
I-am dat forţa care-i permite să continue când toată lumea abandonează.
I-am dat forţa de a-şi suporta bărbatul în căderile sale şi de a-i rămâne alături cu aceeaşi tărie. Şi, în fine, i-am dat lacrimi să plângă atunci când simte nevoia.
Vezi, fiule, frumuseţea unei femei nu stă în veşmintele pe care le poartă, nici în chipul ei, nici în coafură. Frumuseţea unei femei stă în ochii ei. Aceasta e poarta către inima ei – locul unde se adăposteşte dragostea.
Şi adesea lacrimile ei sunt cele prin care poţi să-i zăreşti inima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu